Povestea din spatele acestei imagini devenite viral

Publicat: 12/07/2014, 19:07
Actualizat: 18/05/2015, 18:59

Elena Shumilova, din Rusia, este o fotografă care a reușit, prin pozele pe care le-a făcut celor doi copii ai săi, să evidențieze lumea frumoasă a copilăriei. În imagini apar cei doi băieți ai fotografei care se joacă cu câinele, pisica, rața și iupurele, animale din curtea fermei unde sunt crescuți copiii, notează site-ul Bored Panda.

„Atunci când am făcut fotografiile m-am bazat pe intuiția și inspirația pe care le-am avut pe moment. De regulă, sunt inspirată de dorința pe care o am pentru a-mi exprima sentimentele, pe care nu le pot formula cu ajutorul cuvintelor”, a spus Elena Shumilova.

Aceasta spune că pasiunea pentru fotografie și-a descoperit-o în 2012, atunci când a pus mâna pentru prima dată pe o cameră de luat vederi. „Atunci când fotografiez prefer să folosesc lumina naturală, indiferent dacă trag afară sau înăuntru. Îmi plac tot felul de lumini care provind de la diferite surse: de la stâlpi de iluminat, lumina lumânării, ploaie sau zăpadă – orice stimul vizual care crează diferite stări emoționale”, a mai spus fotografa.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Filmul crimei din Mehedinți! Și-a ucis tatăl, apoi a sunat la 112 să anunțe dispariția...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
L-ai văzut? Lucian a plecat la muncă în Cehia și de atunci a dispărut fără...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
România a pierdut un monstru sacru. A fost cel mai iubit actor: A avut mare...
Vremea se transformă în București. Se anunță fenomene extreme
Ea este femeia care și-a ”pedepsit” soțul pentru infidelitate cu o nouă iubită, care e...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Cum încearcă Alin Oprea să "elimine" și să evite controversele scandalului în care este implicat
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Cercetătorii au creat „mătasea de păianjen” care vindecă rănile diabetice